Eu Sunt Emma. Tu Cine Eşti?
Poate nu vi s-a întâmplat niciodată. Să întâlniţi un personaj în care să vă regăsiţi, cu care să vă identificaţi. Ale cărui trăiri să le înţelegeţi atât de bine încât să citiţi cu strângere de inimă, ca şi cum aţi suferi chiar voi, ca şi cum romanul ar fi o telegramă care v-ar da o veste care vă priveşte personal.
Nu vorbesc aici despre personaje care să vă placă. Astea sunt uşor de găsit şi nu totdeauna au ceva în comun cu noi, pentru că suntem adesea fascinaţi de ceea ce nu suntem, nu avem, nu îndrăznim. Vorbesc despre alter-ego-uri de hârtie, despre făpturi care uneori poate nici nu ne plac, cum adeseori nu ne plac anumite trăsături ale noastre, dar care suntem noi sau am fi putut în anumite împrejurări.
Eu sunt Emma. Tu cine eşti?
Cred că spune ceva despre mine faptul că personajele cu care mă identific sunt două visătoare incurabile, incapabile să se resemneze cu realitatea deznădăjduitor de prozaică în care trăiesc: Emma Bovary şi Mary Louise Dallon. Cea dintâi încercând cu încăpăţânare să îşi transpună visele în realitate şi descoperind de fiecare dată că acesata nu se poate ridica la nivelul imaginaţiei sale, cea de-a doua retrăgându-se complet din realitate ca să trăiască în vise, creându-şi în interiorul minţii sale lumea pe care o doreşte.
MADAMME BOVARY C'EST MOI...
O ştiţi, evident, este creaţia lui Gustave Flaubert.
Emma, doamna Bovary, a reprezentat prima mea întâlnire cu mine însămi. Această femeie cu imaginaţia otrăvită de lecturile din adolescenţă, incapabilă să se resemneze cu o căsnicie prozaică, alături de un bărbat onest dar lipsit de orice însuşire care să înflăcăreze imaginaţia, această femeie care caută, neobosită, neresemnată, o imagine idealizată a iubirii, a vieţii aşa cum şi-o imaginează. Dar, în cazul ei, visul se dovedeşte a fi cel mai mare duşman al realităţii care îl întrupează. Emma se exaltă atât de tare în visele sale încât atunci când experimentează în realitate trăirile după care tânjeşte cu atâta sete, ele sunt nişte umbre palide ale patimilor la care visează, fade, fără gust. Ea practic nu îşi iubeşte amanţii, ci o proiecţie a iubitului ideal, căreia îi împrumută trăsăturile unuia sau altuia dintre ei, amăgindu-se. Şi totuşi îşi continuă căutările cu încăpăţânare, fiindcă este practic incapabilă să se resemneze, oricât ar încerca, este incapabilă să găsească fericire în mediocritatea confortabilă din jur.
