Eminescu explicat fratelui meu – volum lansat la Bookfest 2012
Volumul Eminescu explicat fratelui meu, de Ioana Bot, a fost lansat la standul Art de la Bookfest 2012, în prezența Rodicăi Zafiu și a scriitorului Mircea Cărtărescu. Un demers literar îndrăzneț, ținând cont de interesul scăzut al contemporanilor pentru valorile trecutului și pentru asimilarea literaturii naționale.
„Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini”, căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte – ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) – ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu). Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică – aşa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca şi mine, dar lipsit de prejudecăţile mele în receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frère, căruia mă adresez, interpretând opera eminesciană? Pe cine însoţesc în descoperirea operei eminesciene? Şi – deloc lipsit de importanţă pentru propria mea istorie – cine şi în ce fel se află alături de mine, atunci când îl citesc pe acest poet esenţial pentru devenirea mea interioară?“, spune autoarea.
Află mai multe despre cum a fost la lansarea volumului de la Bookfest 2012 de aici.