Dorinţa de a avea o viaţă împlinită, dorinţa de a scrie: Katherine Mansfield

În 1923, cu trei luni înainte de a muri, la doar 34 de ani, după cinci ani de suferinţă şi izolare din pricina tuberculozei, Katherine Mansfield nota în jurnal: „Doresc o grădină, o căsuţă, iarbă, animale, cărţi, tablouri, muzică. Şi, ca rod al tuturor acestora, doresc să scriu”. N-a avut niciodată o casă şi nici o grădină cu iarbă, a fost nevoită să trăiască în căsuţe închiriate, triste, friguroase, anoste sau în hoteluri, unele mizere, încercând să lupte cu stările de slăbiciune şi să găsească momentele cele mai bune pentru scris. Îşi notează visele, amintirile în care transpar durerea pricinuită de moartea prematură a fratelui, dorul după piesajul natal, Noua Zeelandă, sau, în timpul petrecut în Franţa – diferenţele de temperament, de atitudine şi chiar culinare dintre continent şi Anglia. Îşi mai dorea un copil, un băieţel, dar, aşa cum ea însăşi notează, „să nu cer cumva prea mult”. Lipsa banilor – uneori prea puţini pentru o conopidă sau pentru a încălzi casa – este o altă notaţie recurentă. Anii din jurnal – după 1910 – sunt, de altfel, anii din jurul Primului Război Mondial, cu toată drama, sărăcia şi distrugerile lăsate în urmă, în toată Europa.

Jurnalul, atât cât s-a păstrat, a fost dat spre publicare de soţul ei, J. Middleton Murry, mai mult absent, în perioada descrisă, fiind nevoit să lucreze la Londra şi totdeauna în altă localitate faţă de cea în care stătea, pentru tratamente, Katherine. De unde impresia ei accentuată de singurătate şi nevoia de a-şi mărturisi dragostea. Evenimentele vieţii se compuneau din scurte vizite ale prietenelor – sau aparent prietene, din povestea (melo)dramatică a unei bucătărese, din prezenţele calde ale cameristelor care o îngrijeau, simpatizând-o, încălzindu-i sticlele cu apă puse la picioare, sub plapumă. Scriitoarea observă şi schiţează siluetele unor trecători, atitudinea unor cupluri, gesturile unor îndrăgostiţi, reacţiile copiilor din jur: câteva detalii, din care foarte rar transpare imaginea chipurilor, dar care lasă să se ghicească simultan starea celui privit şi starea celui care priveşte.

Citește în continuare pe Litero-mania.ro.