Despre tărâmul fantastic al Ferboniei
Mi-a fost destul de greu să scriu despre Ferbonia pentru simplul motiv că, după lectura sa am stat și mi-am imaginat, și mi-am imaginat, și tot așa am ajuns la concluzia că ar fi atât de multe de spus încât mesajul s-ar dilua; dar cel mai bine este ca fiecare cititor să descopere de unul singur tărâmul fantastic al Ferboniei. Așa că o să încerc să redau pe scurt câteva detalii despre volum. Un lucru însă e cert … Ferbonia este poate una dintre cele mai frumoase cărți pentru copii, pe care i-am citit-o fiicei mele până în momentul de față. De ce spun asta? Pentru că, la prima vedere, Ferbonia îmbină atât de plăcut mai multe povești într-una generală, construite pe niște piloni asemănători basmelor tradiționale românești (vezi Petre Ispirescu). Pe de altă parte, modul în care sunt combinate poveștile în Ferbonia, mă duce cu gândul într-o groază de direcții, și o caracteristică în acest sens a fost similaritatea, cred eu, cu anime-urile ori manga japoneză, la nivel de imagistică, cu acel mistic pe care îl întâlnești de cele mai multe ori pe făgașul asiatic. Faptul că volumul e completat de ilustrații foarte expresive nu face decât să atragă citiorul (în speță copiii) tot mai mult și cumva să îți vină greu să o lași din mână.
