Cuba dis-continuă
Din fericire însă, câteva ore mai târziu, am descoperit că exista şi cartea "Cuba continuă" [Cuba continuă - Cosmin Bumbuţ (fotografii), Elena Stancu (text), Editura Art, 2012], un album foto suficient de consistent pentru a-mi împrăştia îndoielile şi pentru a pune lucrurile la punct. În mod mult mai firesc, pasiunea asiduă pentru un subiect şi desfăşurarea ei pe o perioadă mai îndelungată pot fi ilustrate mult mai adecvat în cuprinsul unei cărţi. Reveria, obsesiile personale, dulcea hoinăreală, ironia, umorul, tandreţea, într-un cuvânt întreaga sumă de "imponderabile" care constituie discursul narativ al unui artist au nevoie de un spaţiu de desfăşurare suficient de generos pentru a-şi face efectul.
Aruncând un ochi la diversele critici dedicate albumului, am remarcat că, notoriété oblige, majoritatea s-au simţit obligaţi să-i împovăreze pe autori cu intenţii exagerat exhaustive: de la un "jurnalism de mare clasă" la o "privire monografică". Nu ştiu dacă atribuirea unor intenţii atât de ambiţioase nu se transformă mai degrabă în obstacole care nu fac decât să-ţi strice plăcerea lecturii. Dacă avem neapărat nevoie de o cheie de lectură, aceasta poate fi găsită mai uşor în cuvintele autorilor: "am mers acolo ca simplu turist, mai apoi ca prieten" (Cosmin Bumbuţ) sau "Nu ştim ceea ce a ieşit în final" (Elena Stancu). Se vede treaba că bucuriile pot fi şi simple, rezultatele rodnice şi fără a fi neapărat botezate proiect.
