"Cuba continuă": Despre fericirea în sărăcie şi dictatură
Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț aleg însă să desființeze prejudecata: "Cuba continuă", cartea pe care cei doi au publicat-o de curând la Editura ART, spune povestea unor oameni pentru care libertatea are alt sens și care pot dansa pe străzi, chiar dacă trăiesc în sărăcie.
Însă chiar dacă cei mai mulți nu pot înțelege ce înseamnă o viață la biroul multinaționalelor, paradisul natural în care trăiesc nu pare să le mai fie de ajuns. Cubanezii vor aceleași lucruri după care tânjeam și noi în anii '90: mașini, telefoane mobile, mașini de spălat și CD playere. Am stat de vorbă despre cum arată "Cuba continuă" cu Cosmin Bumbuț, care a călătorit prin Cuba în ultimii patru ani, și cu Elena Stancu, cea care i-a fost alături, ținând un jurnal de drum pentru ultimele două vizite în țara lui Castro.
Ce v-a făcut să reveniți în Cuba în toți acești ani?
Cosmin Bumbuț: Când, pentru al doilea an consecutiv, m-am hotărât să merg în Cuba, mulți prieteni m-au întrebat de ce nu aleg un alt loc. Am ales-o din nou pentru că acolo mi-am făcut prieteni și pentru că este o țară pe care știu cum s-o abordez, iar în orice loc nou, sunt mai timid și am nevoie de o perioadă-tampon în care să mă acomodez. Au urmat alți doi ani de Cuba.
Nu e abordarea turistului obișnuit.
C.B.: În primul rând, nu am fost în zone turistice. Nici nu știu dacă am vizitat vreodată Muzeul Revoluției din Havana. Nici chiar în Viñales, satul în care am petrecut mult timp, nu cred că am fost la peșterile pe care le poți găsi în toate ghidurile turistice. De altfel, recunoașterea meritelor mele de călător, nu de turist, a venit din partea localnicilor care, în timp ce beam un rom, mi-au spus: "Cosmin, acum ești ca un cubanez"Într-un fel, cubanezii sunt mult mai liberi"
Elena, cum te-ai "molipsit" de Cuba?
Elena Stancu: După ce a revenit primele dăți din Cuba, Cosmin povestea de fericirea pe care o vedea în ochii cubanezilor. Atunci am avut o discuție în contradictoriu, în care eu susțineam că n-ai cum să fii fericit într-o țară aflată sub un regim totalitar și restricții economice. Cubanezii nu au dreptul la proprietăți, iar libertățile lor individuale sunt îngrădite. Când am mers acolo însă, am avut un șoc văzând că oamenii nici nu gândeau în acești termeni. Într-un fel, cubanezii sunt mult mai liberi: pot vorbi ce și când vor, se pot plânge de regimul lor politic - deși n-o prea fac, mai degrabă se plâng că n-au bani de mașini sau telefoane mobile. Mai mult, au tot timpul din lume și pot iubi liber, fiind mult mai lipsiți de prejudecăți decât noi.
