Când balamucul devine un paradis
Dacă ai deschis Veranda cu frangipani, nu te mai opreşti până când eroul nu-şi dă ultima suflare şi textul, ultima literă. O traducere încărcată de nuanţe, cuvinte meşteşugite, venite din adâncurile Africii, o investigaţie plină de misterul unui roman poliţist, replici şi personaje cu tâlc...calităţile unui roman ce nu a trecut neobservat. Un tablou ameţitor şi atroce al Mozambicului postcolonial şi un scriitor distins, în 2007, cu Premiul Uniunii Latine pentru Literaturi Romanice. Din juriu a făcut parte şi Gabriela Adameşteanu, alături de un alt scriitor african ce ne aminteşte de ravagiile perioadei coloniale - Eduardo Agualusa.
Veranda cu frangipani este ultima urmă de viaţă lăsată într-o fortăreaţă lusitană ramasă-n paragină. După retragerea stăpânirii portugheze, fortăreaţa s-a transformat într-un azil uitat de lume. Bătrânii îşi aşteaptă moartea, părăsiţi şi terorizaţi de administratorul azilului. Înfometaţi şi umiliţi, ar fi vrut să fugă. Dar primii fugari le-au adus veşti înspăimântătoare din noul Mozambic. Au găsit o lume întoarsă pe dos. Bătrânii au fost înlăturaţi din funcţia de înţelepţi ai tribului, rudele nu-i mai vizitează pentru a le aduce mâncarea, ci pentru a-i jefui de porţia strecurată de un administrator zgârcit, îmbogăţit din bişniţa cu ajutoare sociale. Balamucul devine un paradis pe lângă noua realitate, iar fostul soldat ajuns în azil decide să replanteze minele, sperând că-l vor scăpa de invazia exteriorului angoasant.
Izolarea în care zace fortăreaţa este spartă din interior, mai precis de la rădăcina arborelui de frangipani, unde a fost îngropat un artizan ce a gustat din gloria coloniştilor. Acesta nu a fost îngropat prin ritualul african tradiţional şi acceptă să revină la viaţă, timp de cinci zile, în trupul unui inspector venit să ancheteze moartea administratorului de la azil. Timp de cinci zile, Ermelindo Mucanga, artizanul ce a decorat fortăreaţa, trebuie să înteleagă trecutul ţării sale, să-i accepte viitorul nesigur, să descifreze miturile băştinaşilor de care s-a îndepărtat şi să se bucure, pentru ultima oară, de rotunjimile nudului feminin. Toate acestea sunt preţul unui suflet împăcat, reprimit în sânul Africii ancestrale. Africa devine o lume ce se regenerează ori de cate ori se aude suferinţa tânguitoare a omului îndepărtat de originile sale.
