China Miéville — “Regele Şobolan”, în curând la Editura Paladin
După o aşteptare cam lunguţă, timp în care traducerea asta mai mult a stat decât a umblat pe la edituri, uite că debutul lui China Miéville, Regele Şobolan, şi-a găsit casă — şi ce casă! — laEditura Paladin, parte a grupului editorial Art. La apropiatul târg de carte Bookfest, desfăşurat la Bucureşti la sfârşitul acestei luni şi începutul lunii viitoare, veţi putea achiziţiona acest volum alături de celelalte produse ale tinerei edituri (dintre care, egoist, v-amintesc doar de Mitago).
Dar să vedem despre ce discutăm:
Regele Șobolan este un amestec de povești, de la Prințul pierdut la Fluierașul din Hamelin, preparat după o rețetă urban fantasy (o revistă celebră vorbea chiar de grunge fantasy), prevestind new weird-ul de mai târziu.
Tatăl lui Saul Garamond este omorât și vina cade asupra fiului. În închisoare, acesta este vizitat de o ființă venită din Londra subterană, care își spune Regele Șobolan. Saul descoperă identitatea surprinzătoare a acestui personaj, care îl implică apoi în lupta împotriva unor forțe nici măcar bănuite pînă atunci…
Și-acum să intrăm în poveste: “Trenurile care intră în Londra sosesc aidoma unor corăbii care plutesc peste acoperişuri”…