Cea mai detaliată cronică a unei mari epidemii: „Jurnal din Anul Ciumei”, de Daniel Defoe

Jurnal din Anul Ciumei, de Daniel Defoe, este un remarcabil document antropologic și istoric, o cronică minuțios detaliată a marii ciume ce a devastat Londra în 1665, cu informații legate de toate aspectele vieții oamenilor în perioada molimei. Defoe face cu o minuție de cronicar o relatare pas cu pas a unei epidemii mai puțin cunoscute decât cea care, cu două secole înainte, a devastat Europa („Moartea neagră”, 1348), dar la fel de violentă și înspăimântătoare. Interesul pentru carte este, evident, cu atât mai mare în acest moment în care trecem și noi printr-o epidemie cauzată de o boală diferită, ce-i drept, ca manifestare clinică, însă psihologic lucrurile nu diferă prea mult. În subsidiar este vizibil faptul că istoria se repetă dacă nu se învață, iar comportamentele medievale și premoderne sunt izbitor de asemănătoare celor contemporane. 

Acțiunea narată este progresivă, într-un fel care, de acum, ne va fi și nouă familiar: de la zvonurile inițiale auzite din gură în gură, urmate de neîncredere și inconștiență, la șocul conștientizării pericolului, dorința de a fugi din calea morții, apogeul bolii, urmat de o aparentă perioadă de retragere, perioadă ce a favorizat întoarcerea bolii datorită faptului că oamenii s-au crezut în afara oricărui pericol, în ciuda statisticilor care arătau că nu e așa (sună cunoscut?), în cele din urmă slăbirea forței bolii și încetarea definitivă a cazurilor, la aproape un an de la începutul lor. 

Sub aparența unui meșteșugar londonez personajul lui Defoe se erijează într-un observator imparțial al evoluției bolii, plimbându-ne prin vechile cartiere londoneze și chiar și în împrejurimi, prin sate sau pe râurile unde cei care își permiteau se retrăseseră pe ambarcațiuni pentru a fi mai feriți. Buletinelor morturare citate de autor, în care sunt prezentate statisticile seci ale morților, li se adaugă povești ale suferinței individuale cu care este mai ușor de rezonat și care constituie, de fapt, adevărata valoare a cărții. 

Citește continuarea articolului pe Lauracaltea.ro.