Ce făceau Ticăloşii tui Tarantino înainte să aterizeze în Europa

Să lucrezi zece ani la un scenariu nu e un lucru obişnuit, mai ales cînd este vorba de Quentin Tarantino, unul dintre hiperactivii cinematografiei. După ce ultima replică din Ticăloşi fără glorie a fost scrisă după bunele obiceiuri intertextuale, - „Cre’ c-asta ar putea fi capodopera mea” - internauţii s-au pus pe treabă şi au făcut rost de două capitole ale obsesiv-aşteptatului scenariu. De la „scurgerea” lor în reţeaua cinefilă până la premiera peliculei cu Brad Pitt în rol de evreu sângeros şi Cristoph Waltz, jucând un irezistibil colonel nazist, n-a mai durat mult. Cele 54 de nominalizări şi 54 de premii încasate până acum de filmul lui Tarantino (printre care un premiu la Cannes, un Glob de Aur, un BAFTA şi un Oscar) nu fac decît să traducă succesul atipicei poveşti de război, în spatele căreia se citeşte, printre rânduri, un întreg cod de trimiteri cinematografice. Nu este doar imaginea unei lumi posibile, în care evreii ar fi plecat la vânătoare de S.S., ci şi „o poveste despre cum cinematografia poate schimba lumea. Iar asta-mi place al dracu' de mult!” Tarantino dixit.

Pe lângă scenele derulate în cele aproape trei ore ale versiunii pentru ecran, scenariul conţine multe scene eliminate pe durata filmărilor, dar care explică la fel de multe necunoscute din bucătăria internă a naraţiunii.Iar de la Natural Born Killers încoace Tarantino se şi citeşte direct proporţional cu punctele marcate în boxoffice.  

Citeşte un fragment din scenariu, publicat în exclusivitate în Dilema Veche.