Caterina Categoric – Amintiri din copilaria pariziana
Când o vedeam fără ochelari, lumea îşi pierdea asperităţile, era moale şi mătăsoasă ca o pernă pe care-mi rezemam obrajii, pentru ca mai apoi să adorm. Cu ochelarii, vedeam lumea aşa cum e. Nu mai puteam visa. Sunt cuvintele prin care îşi începe călătoria în trecutul parizian Caterina Categoric (nu e o poreclă, este chiar numele de familie), în timp ce îşi priveşte distrată elevele de la cursul de balet ţinut de ea la New York, oraşul unde a trebuit să se mute pentru a fi alături de mama ei, la rândul său o balerină, trecută şi prin teatrele de revistă din capitala boemilor.
Caterina Categoric reia obsesia pentru amintirile volatile din acel Paris închis în memorie, atât de îndepărtat, încât pare o himeră inventată de visătorii solitari, pe care îi găseşti în Bulevardele de centură sau în Călătorie de nuntă, două romane ce l-au făcut celebru pe Modiano, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, în 2014. Dar în locul Parisului aflat sub Ocupaţie sau de cel stăpânit de boemii anilor ’50-’60, vei găsi Parisul restrâns la spaţiul familiar unui copil, pentru care lumea se rezumă la camerele aflate deasupra unui depozit unde tatăl pune pe picioare o afacere fără taxe plătite când trebuie, la micile restaurante din arondismentul X şi la şcoala de balet, unde o fostă dansatoare imită accentul rusesc, inventându-şi un nume slav, pentru a-şi îmbunătăţi reputaţia de artistă pe poante printre mamele din clasele privilegiate.
