Fiecare cititor are o listă, cât de scurtă, cu cărți în pregătire pe care le așteaptă cu mare nerăbdare. Pe lista mea se regăsea și „Cartea fetiței-vampir”, al doilea volum al trilogiei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, pe care l-am început imediat după publicare, dornică să mă întorc în lumea fantastică imaginată de Adina Popescu. Am așteptat aproape trei ani cartea asta (e drept că celor care au citit „Cartea Pricoliciului” încă din 2015 li s-au lungit urechile mai ceva ca ale Împăratului Verde), însă așteptarea a meritat, fiindcă am devorat cele peste cinci sute de pagini cu aceeași încântare. Și oare mi se pare mie, sau „Cartea fetiței-vampir” are mai mult umor decât „Cartea Pricoliciului”?

 

Când e vorba de o serie, există riscul ca următoarele volume să nu se mai ridice la înălțimea primei cărți, care are avantajul noutății: odată ce cititorul s-a obișnuit cu universul închipuit de autor, ineditul se uzează treptat și e nevoie de noi și noi elemente, întorsături și surprize pentru a-i menține treaz interesul. Ei bine, „Cartea fetiței-vampir” m-a mulțumit pe deplin. Am regăsit aceeași scriitură fluidă, capabilă să înduioșeze sau să stârnească râsul, și o narațiune complexă, întinsă pe mai multe planuri urmărite alternativ, am cunoscut personaje noi și m-am bucurat să le reîntâlnesc pe câteva din primul volum (Pricoliciul! ♥), am avut parte de o minunată incursiune în istoria basmului și am călătorit în tot felul de locuri neobișnuite, ajungând, spre final, chiar pe Tărâmul Celălalt.

Citește întreaga recenzie pe blogul Lecturile Emei.