Camera de Sticlă – Peretele făcut din unghia lui Venus

Inclus în lista scurtă pentru The Man Booker Prize, romanul Camera de Sticlă a fost numit Cartea anului 2009 de marile publicaţii britanice. Pasionaţii de avangarda anilor ’20, când Mondrian şoca prin forţa simplităţii în picturile ce aminteau de liniştea stilizată a unei încăperi japoneze, iar Loos pornea un război împotriva crenelurilor şi abundenţei arhitectonice prin lucrarea Ornament şi crimă, le vor da mare dreptate jurnaliştilor ce au ridicat în slăvi cartea lui Simon Mawer. Plăcerea de a citi numele artiştilor ce i-au învăţat pe occidentali voluptatea liniilor simple şi a formelor geometrice pure, dar şi paginile vizuale ce le dau impresia că asistă chiar la proiectarea unei încăperi sub forma unui paralelipiped de sticlă în simbioză cu vegetaţia din jur îi vor face pe iubitorii de frumos cu viziuni îndrăzneţe să viseze, în ciuda unor drame ce pândesc după colţurile transparente.

Scriitorul a pornit de la povestea unei construcţii emblematice pentru modernitatea secolului trecut. Este vorba despre faimoasa vilă Tugendhat, ridicată în anul 1929, în Brno, pentru a fi locuită de unul dintre cei mai bogaţi oameni din regiune. După o călătorie în anii pogromurilor şi ai lăcomiei cu pretenţii comuniste, vila a devenit muzeu. Simon Mawer a schimbat numele acestei vile, a proprietarilor şi a oraşului în care se află pentru a jongla cu schiţele, istoria şi barierele umane. În locul familiei Tugendhat, intră în scenă cuplul format din industriaşul vizionar pe nume Viktor Landauer şi a lui soție, Liesel, ce se va dovedi un degrade cromatic, trecând lent de la nuanţele cuminţeniei burgheze la curiozităţile specifice femeii emancipate a secolului XX, ce flirta şi vorbea fără ocolişuri, la mesele cafenelei preferate, despre studiile publicate de Freud cu privire la sexualitatea umană, şi nu e de mirare, când are o prietenă despre care se zvonea că a fost amanta pictoriţei Tamara de Lempicka, îi timp ce îi pozase în posturi tentante.

Citește în continuare aici.