Benzi desenate pe gustul amatorilor de mister

19 martie 2012

În destul de firava producţie de albume de benzi desenate de la noi, editura Art se distinge nu doar prin tenacitate, ci şi prin faptul că editează volume bizare, "grele", care ocolesc instrumentele de seducţie tradiţionale ale genului.

Ne-a obişnuit deja cu austeritatea tuşei lui Marjane Satrapi, iată că acum ne introduce în universul hipnotic, turbionar al lui Lorenzo Mattotti, unul dintre greii benzii desenate italieneşti. După ce işi termină studiile de arhitectură, în 1975 îşi publică primele benzi desenate în fanzinul francez Bibliopop şi apoi în revista Circus. După "Alice Brum Brum" (o interpretare liberă după Alice în ţara Minunilor) şi alte câteva albume şocante, începe să fie intens curtat de presa americană şi europeană, pentru care realizează numeroase coperţi şi afişe. Este deţinător a numeroase premii (printre care Yellow Kid), a avut circa 40 de expoziţii, iar albumele sale au fost traduse în numeroase limbi străine.

Citeşte restul articolului în Business Magazin.

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART