Anul agoniei

14 martie 2019

Nici nu mă așteptam să fie totuși altfel: finalul regimului nazist, strîns ca într-un clește de anglo-americani dinspre vest și de sovietici dinspre est, a fost o agonie jalnică, materială și morală. Romanul lui Ralf Rothmann o descrie pe larg și îi scoate în evidență pe reprezentanții celor trei categorii de oameni în care se împărțise societatea germană atunci, la începutul lui 1945. Erau naziștii, cei convinși în continuare de cauză, personificați de Sturmbannführer-ul Domberg, care explica eșecul previzibil al nazismului prin lipsa de unitate, incultură, lașități. Erau și cei ce realizaseră absurditatea ultimilor ani și mai ales a momentului 1945, întruchipați de Fiete, care a sfîrșit executat de propriii camarazi. Și e și Walter Urban, adolescentul-recrut, personajul principal, prins la mijloc între datorie și prietenie, și care reușește să supraviețuiască printr-un soi de moderație totală, inclusiv a analizei propriei condiții. Cu toții au însă ceva în comun: presimțirea și conștiința sfîrșitului.


Altfel, romanul nu aduce nimic nou în ce privește întrebarea de bază: cum de a fost posibil nazismul? E adevărat, nici nu a dat vreun semn că își propune să abordeze problema. Dar nu face nici un efort de a reliefa ceva mai mult resorturile care i-au făcut personajele să ia o decizie sau alta în acel peisaj crepuscular. Romanul rămîne un planor descriptor, cu atenție și fler la detalii, al scenei apocaliptice a Germaniei naziste pe cale de a fi înfrîntă.


Ceea ce îi asigură însă cititorului libertatea de a judeca singur. De exemplu, sunetul tot mai dogit al propagandei naziste. Lozincile zăngăne din loc în loc, dar mesajul lor se aude stins: Victorie sau Siberia!Meine Ehre heißt Treue (mesajul de pe catarama curelelor soldaților: Onoarea mea-i lealitate), Lever dood as Slaav! (Mai bine mort decît sclav!) sau Fidelis ad mortem(Leal pînă la moarte). În paralel și în contrast, pline de vitalitate sînt decăderea, materială și morală, și alunecarea într-o mecanică oarbă a îndeplinirii datoriei în așteptarea nici măcar anxioasă a sfîrșitului.

 

Citește continuarea recenziei în Dilema Veche.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART