Albine de sticlă, de Ernst Junger

În timp ce contemporanii lui Junger se limitau, în domeniul science fiction, la a imagina roboţi de mărimea oamenilor, Albine de sticlă prezintă dispozitivele lui Zapparoni ca milioane de circuite minuscule capabile să se coaguleze şi să se disperseze după cerinţe. Imediat ne vine în minte Internetul, nu-i aşa? Acelaşi Zapparoni „crea lucruri pe care nu doar puteai să le citeşti, să le auzi sau să le vezi, ci în care chiar aveai senzaţia că intri, ca în nişte grădini”. Nu cumva această descriere este a jocurilor video? Dacă ţinem cont de faptul că romanul a apărut în 1957, cum poate fi considerată altfel decât vizionară proiecţia nanotehnologiei în roboţii miniaturizaţi ai unui angajator imaginat la câţiva ani după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial? Mai mult, câţi prefigurau atunci că atmosfera terestră va fi „periclitată de era post-industrială?” Citește în continuare aici.