„Aici”= atunci+acum+cândva

Aceasta în mod sigur nu e o recenzie convențională, care să înceapă cu un citat puternic. Nu pentru că aș fi schimbat eu subit formatul, ci pentru că volumul pe care vreau să vi-l prezint e cu siguranță o „ciudățenie”, o curiozitate de carnaval, o privire îndrăzneață asupra timpului și a transformărilor subtile care se petrec organic într-un punct spațial fix. Aici nu trebuie citit propriu-zis, în schimb trebuie savurat, cuprins cu propria imaginație, completat, pus în legătură cu experiența intimă a publicului. La prima vedere e un alt roman grafic, ceva ce aduce a benzi desenate, un hibrid postmodern despre efemeritate, natură și experiențe umane dintre cele mai simple.

Un concept simplu, o execuție rafinată

Când am deschis această carte mă așteptam la o deviere ludică de la estetica Noului Roman Francez – un produs artistic insolit, concentrat pe filosofia ostilă a obiectelor, impersonal și în același timp, cutremurător, frizând plictiseala, provocator și contradictoriu. Ce am văzut de fapt desfășurându-se în fața ochilor mei? Un colț dintr-o cameră oarecare, privit printr-o mie de oglinzi și de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, oglinzile ajung să se intersecteze, nevăzute, puse împreună datorită capriciului autorului. Timpul devine un material fluid, vezi o femeie în rochie roșie, pierdută undeva prin anul 1957, întrebându-se ce caută de fapt, îi surprinzi câteva mișcări arbitrare, iar după 300 de pagini, femeia își amintește de ce a venit de la bun început în cameră. Asta nu înseamnă că vei afla și tu motivul, dar între uitare și reamintire, într-o fracțiune de secundă, devii martorul unei memorii colosale – însăși memoria acelui spațiu tăcut.

Între t1 1957 și t2 1957, treci prin epoca dinozaurilor, prin 1553, printr-o idilă fierbinte între doi nativi americani, printr-o bătaie între gentlemeni, printre migrene, bancuri proaste, atacuri de panică, teama de bătrânețe și mersul candid al unei pisici negre. Ideea de bază e simplă – locul în care ai ajuns din întâmplare respiră o istorie particulară spectaculoasă, iar tu nu ești decât un episod mărunt, dramele tale mari, emoțiile puternice care te doboară sunt pentru spațiul acela un ochi dintr-o țesătură imensă și un singur șemineu, o canapea roasă pe alocuri, un covor mițos sau un tablou atârnat într-un cui sunt de fapt martori inofensivi în fața vieții. Ești mereu singur și în același timp, înconjurat de mii de istorii. Pentru această idee însă, Richard McGuire a executat aproximativ 300 de desene, atent sincronizate, cu variabile subtile, legate narativ, superficial conectate prin câte un text scurt.

Citește în continuare Aici.