A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă

Una dintre cărțile pe care le-am cumpărat de la Bookfest în afara listei de-acasă a fost Un bărbat pe nume Ove, de la Editura Art, colecția musai. Am ajuns cu sora mea la standul lor și librarul ne-a convins s-o luăm. Mai rar se întâmplă să ascult o recomandare de la un necunoscut, dar s-o zic pe aia dreaptă, mi-a și plăcut tare mult coperta. Nu știam la vremea respectivă că volumul este scris de un suedez (Fredrik Backman), cum nu știam nici că ecranizarea lui a fost nominalizată la Oscar, categoria Cel mai bun film străin, 2016.

Venită în Bacău pentru câteva zile, am adus cu mine trei cărți: Cartea lui Răzvan Exarhu (citită), ultima apariție a lui Șișkin (mâine m-apuc de ea) + Un bărbat pe nume Ove, pe care fix acum am terminat-o. Am tot soiul de impresii, val-vârtej, despre romanul suedez. Dacă după primele zeci de pagini eram destul de revoltată că mi se părea prea simplu și ușor scrisă, acum, c-am ajuns la finalul ei, recunosc că nu mai sunt atât de războinică. Cu cât înaintezi în vieți și în lecturi, subiectul morții în literaturi, cinematografii sau alte forme de artă devine cumplit de greu de consumat. Despre moarte și iubire, în fond, e mereu greu să vorbești. Sunt subiecte despre care știm cam totul sau cam nimic și oricât ne-ar lovi iubirile sau disparițiile, asta nu înseamnă că suntem vreodată pregătiți pentru ele.

Ove a venit în viața mea liniștită din Bacău pe nepusă masă – citind inițial o recenzie pe marele internet, aflasem că romanul trebuie să fie tare amuzant – filmul a și primit premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2016 la Premiile Academiei Europene de Film. Nu sunt după o perioadă tocmai relaxată, abia am terminat Fericirea e un ac de siguranță (btw, când râzi mai tare la cartea lui Răzvan Exarhu, te și lovește câte-un aspect meditativ), așa că ceva ușor și amuzant mi-o prinde bine. Hai să fie musai o copertă frumoasă!

Citește în continuare pe site-ul raisabeicu.ro.