A iubi, iubire

Încă înainte ca opera sa să fie încununată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 1993 (devenind, astfel, prima femeie de culoare care şi l-a adjudecat), Toni Morrison a fost apreciată atât de cititori, cât şi de exegeţii de cele mai diverse orientări pentru talentul de a aduce laolaltă, în romanele sale, elemente extrem de diferite, unele ţinând de domeniul mitului, iar altele de acela al istoriei sau magiei - desigur, unele venite pe filiera realismului magic pe care l-a practicat, la rândul său, dar dându-i un sens diferit faţă de expresia la care această orientare o avea în proza unui Gabriel García Márquez, de exemplu. Astfel că, privite în ansamblu, scrierile lui Toni Morrison nutresc îndrăzneaţa dorinţă de a examina, la multiple niveluri, chiar acel cadru general al superstiţiilor ce constituie patrimoniul cultural esenţial şi străvechi al populaţiei de culoare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Romanele sale, prin urmare, de la Beloved la Song of Solomon sau Paradise, construiesc un soi de istorie paralelă a afro-americanilor, o istorie profundă, cu atât mai convingătoare - şi, in multe din datele sale, mai emoţionantă - cu cât ea nu a fost niciodată înregistrată sau păstrată în mod oficial. Tocmai de aici doza de magie şi procentul necesar de superstiţii cu care scriitoarea îşi completează discursul romanesc. Şi tot de aici, extraordinara capacitate a lui Morrison de a recurge iar şi iarăşi la strategia povestirii - ori a povestirilor suprapuse sau, dacă nu, a povestirii în ramă - desigur, noua imagine a unei alte şi altfel de Seherezade, dar una mereu capabilă să ţină la distanţă moartea, răul şi, uneori, chiar trecerea timpului, crezând întotdeauna până la capăt în mesajul actului însuşi de a povesti întâmplări din trecut, de fiecare dată grăitoare pentru oamenii din rândul cărora autoarea însăşi face parte.

Iubire & ură
„Iubire (Love)", romanul său aparut în anul 2003, se înscrie, în linii mari, în aceeasş linie. Căci domeniul narativ e familiar celor care cunosc universul configurat deja în cărţile anterioare ale lui Toni Morrison. Astfel, avem şi aici o expresie a experienţei afro-americanilor, văzute prin intermediul istoriei unei familii. Numai că aici istoria familiei e marcată, mai mult chiar decât în alte scrieri ale autoarei, de apariţii din trecut, adevărate fantome care, dupa ce au dominat tinereţea protagoniştilor, continuă să le bântuie şi anii senectuţii. Că acest lucru se întâmplă şi în Beloved este adevărat, numai că Iubire nu reprezintă o simplă reluare a temelor predilecte anterioare ale lui Toni Morrison, ci curajul autoarei de a explora şi alte teritorii. Căci, deşi preocupat, fără îndoială, de aspecte dintre cele mai diverse ale conflictelor rasiale de pe teritoriul Statelor Unite, Iubire nu rămâne nicidecum un roman dominat exclusiv de acestea, ci se transformă pe parcurs (fapt evident la o lectură atentă şi, eventual, reluată) într-o extraordinară poveste despre prietenie, singurătate, obsesii, invidie şi, desigur, mai cu seamă despre semnificaţiile pe care le poate primi, în diferite contexte, însăşi ideea de iubire. Toni Morrison însăşi a afirmat, de altfel, că uneori oamenii află mai multe despre dragoste tocmai din examinarea resorturilor profunde şi intime ale opusului acesteia, ura. Iar extraordinarul talent al scriitoarei constă, în romanul de faţă, în evidenţierea unui adevăr asupra căruia prezentul tinde să mediteze mai rar: şi anume că, reflectată prin prisma unei anumite experienţe de viaţă, ura poate fi percepută, cel puţin fragmentar, drept cea mai acut(izat)ă formă a iubirii.

Citeşte restul articolului aici.